O victorie a bunului-simț: Contribuția mea la România de mâine
de Aurelia CRISTEA
Înaintam spre Palatului Parlamentului, într-o zi cu ceață densă, de final de an. Era începutul celui de-al patrulea an al mandatului meu de deputată. Oricât de rațional încercam să privesc lucrurile, simțeam o emoție specială: aveam să înțeleg că era, de fapt, emoția întâlnirii cu viitorul. Un mix de anticipație, nerăbdare și o undă subtilă de anxietate, dar și o convingere profundă că viitorul pe care l-am provocat, alături de atât de mulți alți cetățeni ai României, va marca o victorie a bunului-simț. Ceea ce speram că se va întâmpla și obiectivul pentru care am luptat în ultimul an s-a împlinit: cu o majoritate covârșitoare de voturi ”pentru”, legea anti-fumat a fost adoptată de Parlamentul României și a fost trimisă spre promulgare. În sfârșit, ceața s-a risipit. Câteva zile ne mai despărțeau de Crăciun, dar în adâncul sufletului meu și al tuturor celor alături de care am luptat pentru acest deziderat, sărbătorile au venit mai devreme în acel decembrie al anului 2015.
Parcursul deja celebrei legi anti-fumat a fost una din lecțiile vieții mele: am învățat multe lucruri în calitate de politician, dar și în calitate de cetățean, antreprenoare, om, femeie. Le explic pe toate, pe rând.
Încă de la început, am înțeles că bătălia pentru o astfel de lege nu va fi ușoară. Studiind ce s-a întâmplat în alte cazuri din Uniunea Europeană cu inițiative legislative similare, am învățat că adoptarea legilor anti-fumat a fost în multe țări un proces sinuos, nu de puține ori controversat. Anticipam, așadar, că industria tutunului și susținătorii săi vor exercita și în cazul României o presiune politică și publică imensă: în definitiv, o tactică de auto-apărare pe care, strict dintr-o perspectivă antreprenorială, o poți înțelege. Am respins, însă, ideea că interesul public trebuie subordonat interesului privat – în acest caz și în orice alt caz. Experiența mea de antreprenoare – atât anterior, cât și ulterior mandatului de deputat – mi-a demonstrat nu de puține ori limitele implicării statului în economie. Nu am fost și nu sunt o susținătoare a intervenționismului nesăbuit, dar nici nu pot accepta faptul că interesele private trebuie să sfideze bunăstarea publică în numele profitului. Este vorba, în cele din urmă, de responsabilitate. Și scriu asta în cunoștință de cauză.
Un citat atribuit lui Victor Hugo afirmă că nicio armată nu poate opri o idee al cărei timp a sosit. Experiența legii anti-fumat mi-a permis să simt din plin forța unei idei. Nu ascund faptul că m-a intrigat soarta pe care a avut-o acest demers legislativ, care fusese inițiat și anterior ”preluării” de către mine, dar a rămas abandonat. Pentru mine, a fost un prim indiciu al faptului că, cel mai probabil, acesta deranja disproporționat de mult în raport cu ceea ce ar fi însemnat pentru sănătatea publică și, în general, pentru România. Acum, contextul era diferit. În ultimii ani, tendința generală în Europa a fost aceea de adoptare a unor legi anti-fumat mai stricte și extinderea interdicțiilor privind fumatul în spațiile publice. Aceste măsuri au fost luate pentru a proteja sănătatea populației și pentru a reduce expunerea la fumul de tutun, având în vedere efectele dăunătoare asupra sănătății asociate fumatului pasiv. România era deja de câțiva ani buni membră a Uniunii Europene, ceea ce contribuise simțitor la creșterea pretențiilor cetățenilor.
Așadar, am recunoscut forța acestei idei, în primul rând prin coagularea de energie pe care a reușit-o. Efectul de magnet a fost vizibil încă din primele momente, traducându-se printr-o solidarizare incredibilă a multor experţi din domeniul medical. Societatea civilă s-a reunit sub forma Coaliției ”România Respiră”, formată din 250 de ONG-uri, fiecare cu propria sa contribuție ideatică. Mai mult decât atât, au fost foarte mulți tineri care s-au mobilizat și, din multe puncte de vedere, ei au fost primii care au înţeles necesitatea unui mediu sănătos și a unor spaţii publice închise neafectate de fumul de țigară. Așadar, a existat un răspuns emoțional pe care doar în parte am reușit să-l anticipez. Nu vreau să omit faptul că reacțiile au fost și contrare, unele de o violență pe care cu greu mi-aș fi închipuit-o, din partea unor persoane publice pe care le considerasem întotdeauna raționale. Aceste reacții radicale, uneori iraționale, mi-au arătat fața cea mai neagră a politicii. Dar și acestea au contribuit la forța extraordinară a acestei idei, pentru că adăugau la emoția momentului. Un studiu IRES dat publicității la începutul anului 2016 indica faptul că un sfert dintre adulții din România se declarau fumători, iar dintre cei care nu consumau tutun, o treime au declarat că în trecut au fumat. Era o realitate pe care nimeni nu o putea nega. Am conștientizat, așadar, că lupta pe care o duceam era nu doar împotriva unui sistem asamblat pentru descurajarea mea și a celor mulți care mi s-au alăturat, ci și o luptă împotriva unor deprinderi, a unor mentalități.
Recunosc faptul că, de multe ori, am simțit greutatea acestei lupte. Dar am rămas fidelă convingerii mele: atunci când o idee își găsește locul în mințile și în inimile oamenilor, aceștia își vor reevalua valorile și își vor reorienta acțiunile în conformitate cu acea idee. Este exact ceea ce avea să se întâmple. Această inițiativă a urmărit să construiască durabil, pe termen lung, însă înainte de toate a construit comunități de indivizi care gândesc la fel, care își doresc o Românie civilizată, europeană, așa cum până în 2007, anul aderării noastre la Uniunea Europeană, nu puteam decât visa. Nu cred că exagerez când afirm că, măcar din anumite puncte de vedere, experiența noastră de atunci a fost una istorică pentru România post-aderare: am demonstrat faptul că standardele europene nu sunt respectate doar ca urmare a directivelor care vin dinspre Bruxelles, ci ca urmare a puterii noastre interioare și a dorinței de a ne alinia unor norme de conviețuire care trec dincolo de aspectele legislative. Probabil a fost prima instanță în care noi, românii, am înțeles că a fi european ține în primul rând de modelul cultural pe care dorim să-l urmăm și la care vrem să contribuim – nu doar de dragul sincronismului, ci din respectul pe care ni-l datorăm nouă și generațiilor care urmează după noi. Așadar, forța acestei idei a constat și în faptul că emana ”lumină” dinspre viitor, simțeam cu toții că prin ceea ce facem acum, lăsăm ceva valoros în urma noastră – o experiență umană pe care cred că ne-o dorim cu toții, măcar o dată în viață.
Poate tocmai de aceea, legea anti-fumat a fost și o călătorie care, dincolo de valențele sale politice și profesionale, a însemnat foarte mult pentru mine ca om. Am legat prietenii și am cunoscut oameni care mi-au confirmat faptul că România este o țară cu un capital uman extraordinar, din păcate de mult prea multe ori risipit și lăsat nefructificat de către decidenți. Nolens-volens, această experiență mi-a adus alături persoane pasionate de ceea ce fac și dedicate acestei cauze. Împreună, am fost parte a unei mișcări care a transformat ideile în acțiuni concrete și care a pus în mișcare schimbarea în bine – un slogan care prindea viață sub ochii noștri. Am suferit împreună când simțeam că piedicile sunt prea puternice, dar ne-am și bucurat de victorie împreună, asemenea unei mari familii, convinși de faptul că realizăm un act de conștiință și de angajament față de sănătatea publică. Oricum am privi lucrurile, acest întreg demers a fost și un test al anduranței, care ne-a oferit tuturor celor implicația ocazia de a sonda adânc conștiința noastră și de a decide că ceea ce facem merită întreaga noastră energie. ”Muncă, echipă, respect” – acesta a fost sloganul neoficial sub care am luptat cu toții, împreună, pentru dezideratul nostru și pentru binele românilor. Nu vă ascund că a fost și un examen pentru solidaritatea feminină.
De altfel, am simțit că această experiență a fost și una definitorie pentru mine ca femeie. Îmi place să cred că odată cu această lege, politica românească – deși tradițional dominată de bărbați – a devenit un spațiu mai prietenos pentru femei. Oricât de retrograd ar suna pentru secolul XXI (dar din păcate nivelul e de multe ori acesta), legea anti-fumat a adus o confirmare în plus a faptului că femeile pot face politică cel puțin la fel de bine ca bărbații. În campania căreia eu, ca inițiatoare a legii, îi eram țintă, au fost utilizate cele mai abjecte stereotipuri de gen. Dar, așa cum am mai declarat și cu altă ocazie, dragostea de mamă este cea care mi-a dat forța de a trece cu bine peste toate.
Astăzi, la peste 8 ani distanță de acel moment, sunt mai împlinită ca oricând, știind că am făcut ceea ce trebuia, ceea ce era corect și că mi-am adus contribuția onestă la România de mâine. Nu pot uita știrile alarmiste – care astăzi ar fi încadrate fără menajamente la categoriile ”fake news” și ”dezinformare” – despre modul în care, odată adaptată legea pentru care am luptat atât de mult, România ar fi lovită de o adevărată apocalipsă economică. Unele publicații au dedicat spații ample subiectului, atrăgând atenția că industria HoReCa va resimți o scădere dramatică a vânzărilor (erau avansate și procente, cel mai probabil rod al unei imaginații foarte bogate: se ”anunțau” scăderi între 15 și 30% ale cifrelor de afaceri). Alții înaintau suma de 300 de milioane EUR, de care urma să fie văduvit anual bugetul de stat, ca urmare a acestei legi. Ba chiar, eram anunțați, parte a sectorului urma să se pregătească pentru faliment pentru că, potrivit unui intervievat, această lege ar fi ”suprimat unul din puținele vicii ale românilor”. Am înțeles, așadar, că eu și toți cei care luptam cu sufletul curat pentru sănătatea publică, de fapt atentam la micile bucurii ale românilor. Era un framing executat după cele mai bune cărți de manipulare. La fel cum aceeași propagandă încerca să prezinte legea ca pe una care, definind spațiul public închis, ar fi introdus, de fapt, o anumită formă de discriminare. Non-sensul, absurdul, disonanța cognitivă, toate au fost transformate în arme menite a sensibiliza opinia publică. Realitatea a fost, însă, alta.
La un an distanță de la adoptarea în Parlament a legii anti-fumat, valorile în care am crezut au devenit general acceptate de către mediul de afaceri și de către populație (ba chiar și de către cei mai înrăiți fumători). Datele statistice, prezentate de către Ministerul Sănătății la un an de la adoptarea legii au indicat, comparativ cu anul precedent, că în anul 2016 aproape 2000 de adulți și peste 700 de copii nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat, rezultatul fiind pus în directă legătură cu aplicarea legii (care, de altfel, reprezentase singura măsură adoptată pentru reducerea fumatului în România). Scăzuse numărul persoanelor internate pentru boli coronariene, accidente vasculare cerebrale, astm etc. Iar veștile bune nu se opreau aici, pentru că mediul de afaceri nu doar că n-a fost afectat, ba chiar din contră: a prosperat sub ”terorizanta” lege anti-fumat. Tot datele oficiale au indicat faptul că cifra de afaceri a barurilor crescuse cu peste 10%, iar a restaurantelor cu aproape 20%. Era, așadar, o victorie totală.
Recunoașterea internațională nu a întârziat: în iunie 2016 am fost distinsă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu premiul World No Tabacco Day 2016 pentru legea anti-fumat din România. Am declarat atunci, la Bruxelles, că am acceptat premiul în numele tuturor românilor care au crezut în acest demers. Premiul l-am dedicat copiilor din România, în speanța că ei vor fi cei care vor beneficia pe deplin de efectele acestei legi, atât acum, cât și ca adulți. Am spus acest lucru pentru că realmente așa am simțit: că am făcut dreptate în primul rând copiiilor, generațiilor cărora le doream să crească mai sănătoase decât noi. Odată cu această lege, România a ieșit, finalmente, dintr-un top al rușinii: eram în grupul celor cinci țări europene care încă nu respectau Convenția-cadru privind Controlul Tutunului referitoare la protejarea cetățenilor față de expunerea la fumul de tutun. Am simțit atunci cum entropia începutului de drum s-a transformat într-o coerență reconfortantă acum, la final. Eram însă conștientă de faptul că acest final nu face altceva decât să deschidă porțile unui nou început.
Tot ceea ce s-a întâmplat cu legea anti-fumat a fost, de fapt, un examen al maturității – pentru mine, pentru societatea civilă din țară și, îndrăznesc să spun, pentru România. Cel mai important este că am trecut acest examen și, dincolo de diviziunile care au existat și care trebuie conștientizate (în fond, și în acestea constă frumusețea unei democrații!), am ieșit cu toții învingători: tineri și vârstnici, bărbați și femei, fumători și nefumători. Odată acceptată această idee, nu a mai existat ”ei” versus ”noi”, ci doar ”noi, împreună”. Am reflectat mult asupra acestei întregi experiențe. Nu vreau să pictez un tablou nerealist, utopic, pentru că au existat și nuanțe mai puțin plăcute asociate acestui demers, aspecte pe care le-am recunoscut la momentul respectiv: am provocat antipatii din partea celor care au simțit această inițiativă ca pe o amenințare directă la adresa lor, a obiceiurilor și, de ce nu, a bunăstării lor – cu toate valențele sociale, economice și personale pe care le are aceasta. Au fost spaime care au prins, cel mai probabil pe fondul lipsei unei culturi a comunicării. Acest demers a fost, totodată, un bun pretext pentru unii de a asocia costuri politice de-a dreptul fanteziste acestei bătălii, pe care o duceam de fapt în numele sănătății publice. Iată un alt paradox al democrației noastre încă firave: poți deveni o țintă dacă lupți pentru binele public. Timpul le-a așezat, însă, pe toate. A trebuit, probabil, să trec și prin partea mai puțin plăcută a acestei experiențe pentru a-mi demonstra în primul rând mie care-mi sunt limitele și cât de mult țin la convingerile mele.
Astăzi, toată lumea a înțeles că direcția pentru care am optat atunci a fost cea corectă. De altfel, prin tot ceea ce am făcut în cariera mea, dincolo strict de acest proiect, am urmărit să fiu corectă. De aici și încrederea că ceea ce fac este în acord cu bunul-simț. Probabil acesta este și motivul pentru care pot privi acum cu detașare toate greutățile pe care le-am întâmpinat de-alungul vieții și să văd doar realizările. A existat o perioadă a vieții mele în care a trebuit să fac față stereotipurilor cu care societatea privește o femeie singură, divorțată, cu doi copii. Dar am fost și atunci convinsă, așa cum sunt și acum, că timpul va scoate la lumină adevărul și că voi reuşi să demonstrez că, deși am ales drumul cel mai dificil, am făcut alegerea corectă.
Material publicat volumul ”Calitatea vietii in Romania” din seria Caiete documentare , editura Club Romania , 2020
Consumul de Tutun- o epidemie globală cu efecte dezastruoase asupra sănătății, economiei și mediului
La nivel mondial, consumul de tutun ucide anual aproximativ 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
Daunele legate de consumul de tutun depășesc cu mult decesele și bolile cauzate direct. Tutunul dăunează dezvoltării durabile a omenirii. Costul economic al fumatului la nivel global se ridică la aproape 2 trilioane de dolari (PPP 2016) în fiecare an, echivalentul a aproape 2% din producția economică totală a lumii. Majoritatea costului economic total al fumatului este reprezentat de productivitatea pierdută a celor care se îmbolnăvesc sau sunt uciși de tutun. Alte 30% din aceste costuri sunt cheltuielile legate de asistența medicală pentru tratarea bolilor induse de fumat. Aceste estimări de costuri nu includ alte costuri substanțiale, cum ar fi costurile cauzate de fumatul pasiv, produsele din tutun necombustibile, daunele pentru sănătate aduse mediului și sănătății cauzate de culturile de tutun, pericolele de incendiu provocat de fumat, impactul de mediu al aruncării chiștoacelor de țigări și în primul rând, durerea și suferințele incomensurabile ale victimelor tutunului și ale familiilor lor. Costul consumului de tutun este în creștere rapidă, în urma creșterii numărului de consumatori de tutun în țările cu un nivel scăzut, mediu și înalt de dezvoltare. Având în vedere resursele limitate din majoritatea țărilor, aceste costuri reprezintă o oportunitate pierdută de a cheltui în schimb aceste resurse pentru a promova economia prin educație, asistență medicală, tehnologie și fabricație. Deoarece majoritatea efectelor asupra sănătății încep la mai mult de un deceniu de la debutul fumatului, afectarea societății va crește în mod inevitabil în țările în care consumul de tutun a crescut și chiar și în cazul în care de curând a început să scadă. Majoritatea consumatorilor de tutun devin dependenți de tineri, fără să știe consecințele asupra sănătății pe care consumul de tutun le va provoca în viitor, provocând un nivel de greutăți economice pe care, fără îndoială, nu le-ar fi ales pentru familiile lor sau pentru ei înșiși. Indiferent de stadiul de dezvoltare economică a țării, impactul consumului de tutun se reflectă în mod disproporționat asupra săracilor și este o sursă atât de inechități legate de sănătate, cât și de disparități economice. Cei cu venituri mici cheltuiesc o pondere mai mare a veniturilor lor pe produse din tutun, în detrimentul cheltuielilor cu necesități precum hrană , educație, sănătate și locuire. În plus, bolile provocate de tutun contribuie la cheltuielile de sănătate catastrofale care concurează cu nevoile de bază din gospodăriile sărace. Când un susținător al familiei se îmbolnăvește sau moare prematur din cauza consumului de tutun, întreaga familie este devastată și sărăcită în continuare. Acest ciclu al consumului de tutun și al sărăciei este vicios și se va perpetua de-a lungul generațiilor fără eforturi intensificate și susținute ale decidenților lumii de reducere a consumului de tutun. Există o nevoie specifică de eforturi accelerate în acest sens îndreptate către categoriile defavorizate.
Consumul de tutun în lume în câteva cifre:
Consumul de tutun și consecințe asupra sănătății în câteva cifre:
• 100 de milioane de oameni au murit în urma consumului de tutun în secolul XX. Dacă tendințele actuale continuă, un miliard de oameni vor muri din cauza consumului de tutun în secolul XXI.
• Consumul de tutun ucide până la jumătate din toți utilizatorii săi.
• În medie, fumătorii pierd 15 ani de viață.
• Tutunul ucide peste 8 milioane de oameni în fiecare an. Din aceste decese, 1,2 milioane sunt cauzate de expunerea la fumat pasiv.
• Bolile legate de tutun reprezintă 1 din 10 decese adulte din întreaga lume. Până în 2030, 80% dintre aceste decese vor fi în țări cu venituri mici și medii.
Costurile tutunului pentru societate:
• Se estimează că fumatul cauzează daune economice de aproximativ 1,4 trilioane USD în fiecare an
• Costurile economice totale asociate fumatului reprezintă 1,8% din PIB-ul global, iar cheltuielile de sănătate atribuite fumatului reprezintă 5,7% din totalul cheltuielilor de sănătate
• În Statele Unite, costurile anuale de îngrijire a sănătății legate de consecințele fumatului se ridică la 170 de miliarde USD
• Bolile legate de tutun și mortalitatea prematură impun economiilor costuri ridicate de productivitate din cauza lucrătorilor bolnavi și a celor care mor prematur în timpul anilor de muncă.
• Costurile indirecte globale ale fumatului sunt estimate la aproximativ 1 trilion de USD, dintre care aproape 2/3 sunt datorate mortalității premature
Consumul de Tutun în România
Conform Eurobarometrului 2017, realizat de Comisia Europeană, în România consumul de tutun se mentine încă relativ ridicat, cu o prevalenţă a fumatului de 28% in rândul celor cu vârsta peste 15 ani. În rândul bărbaţilor, prevalenţa este de 38%, în rândul femeilor de 19%. România se situează pe locul 9 în Uniunea Europeană, alături de Cipru, Austria, Slovenia si Spania. Desi fumează mai putin decât grecii (37%), bulgarii și francezii (36%), românii consumă considerabil mai mult tutun decât suedezii (7%) si englezii (17%).
Raportul european arată că procentul tinerilor care se apucă de fumat, respectiv cei din categoria de vârsta 15 – 24 de ani, a crescut de la 25%, cât era în 2014, la 29% în 2017. Datele arată că se debutează precoce, ceea ce se întâmplă și în cazul adolescenților români.
Adoptarea celei mai semnificative politici de sănătate publică din ultimii ani, legea care a interzis fumatul în spaţiile publice închise, în luna decembrie 2015(legea 15/2016, care a intrat în vigoare la data de 17 martie 2016) a determinat saltul important al României de 12 poziții, de pe locul 19 pe locul 7, în clasamentul european al politicilor de control al tutunului — Scala Europeană de Control al Tutunului.
Efectele directe ale acestei politici au dus la scăderea numărului de internări asociate bolilor exacerbate de fumatul pasiv. Conform rezultatelor Eurobarometrului 2017 realizat de Comisia Europeană, reducerea expunerii la fum de tutun este semnificativă în România în 2017 faţă de 2014: în baruri a scăzut cu 69 de puncte procentuale (de la 80% la 11%) iar în restaurante a scăzut cu 53 de puncte procentuale (de la 59% la 6%). Conform celui mai recent studiu Global Adult Tobacco Survey realizat în România (GATS 2011), prevalenţa curentă a fumatului este 26,7% (4.85 milioane locuitori). Prevalenţa este mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor: 37,4% faţă de 16,7%. 24,3% fumează zilnic: 34,9% din bărbaţi şi 14,5% din femei, iar 2,4% sunt fumători ocazionali:2,5% din bărbaţi şi 2,2% dintre femei. Prevalenţa maximă pe vârste se înregistrează în rândul persoanelor de 25-44 ani (36,3%), iar cea minimă la cei cu vârsta ≥ 65 de ani (7,6%). În rândul bărbaţilor, cea mai scăzută prevalenţă este declarată de cei cu studii superioare (36,4%), în timp ce în rândul femeilor prevalenţa a fost mai mare în rândul celor cu studii medii sau superioare (19,6%, respectiv 20,0%) şi minimă în rândul femeilor cu studii elementare (14,7%). Printre nefumători, prevalenţa expunerii la fumatul pasiv la domiciliu a fost de 24,4% (aproximativ 3.2 milioane nefumători).
Consumul de tutun continuă să înregistreze valori ridicate în rândul adolescenţilor de 13-15 ani din România. European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD – 2015) arată ca jumătate (51,7%) dintre elevii din România în vârstă de 16 ani au fumat cel puțin o dată în viață, aproximativ o treime (30,1%) au fumat în ultima lună și unul din cinci au fumat zilnic (19,8%). Consumul de tutun de-a lungul vieţii în rândul adolescenților s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, scăzând succesiv de la 64%, la 54% în 2007, respectiv la 52% în 2011, pentru ca în anul 2015 să se mențină la aceeași valoare (51,7%). Cu toate acestea, consumul de ţigări în ultimele 30 de zile își menține tendința ascendentă observată în 2011, crescând de la 29%, la 30,1%.
Prevalenţa consumului de tutun până la vârsta de 16 ani a fost de 52,8% în rândul băieţilor, faţă de 50,5% în rândul fetelor. Pentru ambele sexe, valorile acestui tip de prevalenţă se situează peste valorile medii europene: 47,3% băieţi şi 43,9% fete. Prevalența consumului de tutun în ultimele 30 zile a fost de 30,6% în rândul băieţilor, în timp ce, valoarea acestui tip de prevalență se situează la 29,4% în rândul fetelor, ceea ce înseamnă că fetele tind să adopte acelaşi comportament de consum ca şi băieţii în ceea ce priveşte fumatul. Şi în acest caz, valorile înregistrate în România se poziţionează peste mediile europene: 21,6% – băieţi şi 21,2% – fete. Fumatul zilnic înregistrează în rândul băieţilor din România o prevalență de 21,3%, iar în rândul fetelor, de 18,3%, fiind pentru ambele sexe peste mediile europene: 13,4% băieţi şi 11,5% fete. Studiul a mai arătat că aproximativ 23% dintre adolescenţi au fumat prima ţigară înainte să împlinească vârsta de 14 ani.
Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% față de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.
Tutunul și Mediul Înconjurător
Tutunul nu este dăunător doar pentru sănătatea umană, ci și pentru planetă, conform celui mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care a analizat costurile de mediu ale producției de tutun.
Conform studiului, amprenta de carbon anuală a tutunului este de 84 milioane de tone, aproape la fel de ridicată ca emisiile de gaze cu efect de seră ale statelor Israel sau Peru. Producția de tutun necesită utilizarea intensivă a resurselor naturale și utilizează chimicale care poluează ecosisteme și au un impact negativ asupra sănătății comunităților.
Conform autorilor raportului, impactul asupra mediului, precum și problemele sociale, economice și de sănătate asociate cu fumatul, fac ca abordarea tutunului să fie un pas important către atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ONU.
Printre recomandări se numără includerea costurilor de mediu ale tutunului în prețul unui pachet de țigări.
Cele șase trilioane de țigarete fabricate la nivel global în fiecare an necesită aproximativ 4 milioane de hectare de terenuri și peste 22 miliarde de tone de apă.
Studiul OMS, realizat de cercetătorii de la Imperial College Londra, a evaluat și impactul de mediu al fumatului la nivel individual. De exemplu, fumatul unui pachet de 20 de țigarete pe zi timp de 50 de ani este asociat cu consumul a 1.4 milioane de litri de apă.
Creșterea tutunului este mai dăunător pentru mediu decât multe alte culturi alimentare. Tutunul are nevoie de soluri nisipoase, ușor acidice, care în mod normal conțin puțini nutrienți. Însă tutunul necesită mulți nutrienți, forțând fermierii să defrișeze păduri pentru a crea noi terenuri agricole. Terenul defrișat pentru fermele de tutun reprezintă aproape 5% din defrișările totale naționale în unele țări în curs de dezvoltare.
Raportul arată că 90% din toate culturile de tutun sunt crescute în țări în curs de dezvoltare, însă majoritatea profitului de pe urma vânzării tutunului ajunge în țările bogate. Autorii recomandă amendarea companiilor de tutun care aduc daune mediului prin defrișări sau contaminarea apei.
Producția de tutun dăunează mediului:
• Creșterea tutunului, producția, comercializarea și consumul ne devastează mediul. Cultivarea tutunului determină defrișarea și consumul excesiv de substanțe chimice nocive. Deșeurile provenite din producție - o mare parte din ele toxice - și eliminarea ambalajelor și a mucurilor de țigară poluează ecosistemele fragile.
• Plantele de tutun sunt deosebit de vulnerabile la multe dăunători și boli, determinând fermierii să aplice cantități mari de substanțe chimice și pesticide care dăunează sănătății umane și mediului
• Suprafețele de teren limitate pentru cultivare de tutun provoacă defrișări masive la o rată de aproximativ 200.000 de hectare pe an.
În multe țări, fermierii curăță terenurile împădurite care sunt la marginea terenurilor agricole pentru a cultiva tutun – deseori prin ardere – și / sau recoltarea lemnului pentru curațarea terenului. De obicei, pământul este abandonat rapid și devine inutilizabil, ducând adesea la deșertificare. Producția de tutun și produse din tutun determină o degradare largă a mediului în întreaga lume. Acest impact subtanțial asupra mediului începe cu pregătirea terenului pentru cultivarea tutunului și continuă pe durata ciclului vieții acetor produse, adică pe măsură ce sunt fabricate, comercializate și consumate. Odată cu creșterea rapidă a consumului global de tutun la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, cererea de frunze de tutun a crescut dramatic. Aceasta a condus la o creștere dramatică a suprafețelor de pământ dedicate producției de tutun. Cultivarea tutunului agravează nivelul de gaze cu efect de seră. Cultivarea tutunului este de obicei una dintre cele mai intensive culturi chimice. O mare parte din terenul pe care este cultivat tutunul este la marginea terenurilor agricole, ca atare majoritatea fermierilor folosesc foarte multe îngrășăminte chimice anorganice pentru a promova creșterea și erbicidele pentru atenuarea buruienilor. Deoarece tutunul este cultivat în mod obișnuit ca o cultură unică, este, de asemenea, deosebit de vulnerabil la dăunători, iar majoritatea fermierilor folosesc foarte mult pesticidele. Mai mult, în multe țări, există dovezi că fermierii continuă să utilizeze substanțe chimice care sunt restricționate sau interzise inclusiv Uniunea Europeană. Procesul de fabricare a produselor din tutun generează cantități mari de deșeuri. Ultima estimare riguroasă, din 1995, a sugerat că industria produce peste 2,5 milioane de tone de deșeuri de fabricație, o mare parte din ele conținând nicotină și alte substanțe chimice periculoase. Întrucât producția globală de tutun este mai mare decât în 1995, acest impact negativ probabil că este chiar mai mare în zilele noastre.
Ambalarea și etichetarea produselor din tutun consumă foarte mult resurse în ceea ce privește hârtia, plasticul și substanțele chimice pe care producătorii le utilizează. Milioane de tone de deșeuri de ambalaje, o mare parte din plastic, se termină ca gunoi sau supra-încarcă depozitele de deșeuri din întreaga lume. În mod similar, eliminarea deșeurilor de țigări după consum provoacă daune importante mediului. Se estimează că mucurile de țigară reprezintă cea mai mare parte a deșeurilor care afectează plajele și oceanele lumii.
În sfârșit, incendiile provocate de țigări aduc daune imense mediului, dincolo de costurile lor în ceea ce privește viața pierdută și pierderea economică directă. Fumatul de țigară este o cauză majoră a incendiilor caselor și pădurilor din întreaga lume, în multe țări ale lumii reprezentând cea mai importantă cauză de incendiu, responsabile de pagube de sute de milioane de USD.